Riduri multe s-au adunat in timpul scurs prea repede si incep timid sa le numar. Muzica imi tine companie, asemeni unui tovaras credincios intr-un drum al suferintei. Gandurile imi alearga haotice pe vertebrele, prematur rupte, ale iubirii noastre si in genunchiul lumii daca m-as aseza, esti mireasa altui vis acum. Precum muza adormita a lui Brincusi, ma privesti ca si cand nu ne-am fi vazut nicodata. O metafora chinuita incearca sa se smulga din buzele mele, dar raman mut, terifianta letargie. Din dor de cuvinte si dor de parfumul cernelii, ma intorc la tine. Ziarele cu plumb inca mai tin minte imaginea ta. De ce? Continui sa te caut printr-un jurnal de poezii pierdute, pe care doar sufletul trist celor ce le-au scris le mai tin minte. Adorm amortit din picioare si ma mint ca de maine are sa vina primavara. Si inca te scriu, cu litere insirate, puse in titluri, in randuri asezate cu grija, curgand in machetele paginilor. In tipare de fier, rigide, neincapatoare pentru ce simt, in care orice cuvant de prisos trebuie amputat din fraze, fara mila, oricat de frumoasa esti.