Nebunie

Nebunia asta, este poate tot ce-avem. 

Într-un final, după tot, ce altceva să vrem? 

Îmi ești, ți-am fost, 

Cine spune că totul are-un rost?

Bucurie pe deplin, 

Sau nebunie, puțin câte puțin?

Știm, că nu suntem naivi, ce dragoste strivim. 

Și știm mereu, căci cade în simțiri

A nenorocirii vieții fatale despărțiri.

C-ai vrut și tu, c-am vrut și eu 

Copii naivi cu ochii de curcubeu 

N-am învățat nimic 

Și-am furat ca Prometeu 

Și ne-am silit în iubire, lung și iluzoriu 

Luând mereu cu împrumut 

Ore, zile, ani, momente 

Trăind o dragoste cu titlu provizoriu 

Un lucru este cert, în a lumii nebunie

În balconul ăla îngust, cu gust de cununie 

Și azi poetul scrijelește 

Ți-am fost eu, iar tu mi-ai fost mie.

Lipsești din mine

Orice azi e ca un mâine
Un prezent injust
Când tu lipsești din mine
Viața-i de cel mai prost gust

Secunde număr de-andărătul
Într-o spirală îngustă
Și sper că mi-auzi țipătul
Când smulg inima din crustă

Nici umbra nu ți-o mai simt
E doar un negru metaforic
Și pot desigur să mă mint
Mizer, trist, singur și poate euforic

Privesc oblic prin trecut
Conturul poate să-l zăresc
Mă cert mereu cu gândul mut
Când caut și nu te găsesc

Să-ți iau urma din miros
Când cade-n suflet ziua grea
Să te adulmec pãn’ la os
Până îți găsesc ochii și privirea

Ecoul vocii să-l aud ca în surdină
Ca atunci când ți se pare
Firea toată îmi suspină
La gândul că apare

Să mă încurc în zeci de gânduri
Ce se bat să fie primul
Scotocesc prin mii de rânduri
Să arăt mai bine chinul

Ti-am zis de atâtea ori
Când tu ai zis că sunt nebun
Că și de simți că poți să zbori
Legile tot ne supun

Și totuși in căderea printre vânturi
Rușinoasă și eternă ca de sfânt
Am să inviu ca în scripturi
Să te iubesc și din mormânt

Nebun

Mâinile-ți miros a miere
Miros a bine peste tot
Și nu știu dacă pot
Minute a-ți mai cere

Mă uit fix
Priviri sparte aleatoriu
Întocmai ca un Sfinx
Pustiu și derizoriu

Clipele se strâng de gât 
Se scurg pripite în clepsidră
Sinucidere mândră
Câte una și atât

Mureau monoton
Noi pierduți între minciuni
Frumoși ca doi străini
Și-un balcon

Și n-am fost nicicând viu
Ca acum de când te știu
Mă întrebi de ești tu
Sau nu

Îți scriu oriunde
Îți scriu oricum
Îți scriu pe unde
Îți scriu acum

Hai mai toarnă un vin
Și un tutun
Bă eu te iubesc
Sau sunt nebun?

Visul unei nopți de vară

Cu ochii-n verde de smarald
Și părul blond saharic
Atins am fost de gândul cald
Pe nervul meu coleric

Idei noi m-au încercat
De pofte nucleare
Ce-aruncă omul în păcat
Și soarele în mare

A curs vorba într-o noapte
Câte poate într-o mie
Timid apăs cuvinte
Să nu zic vreo prostie

Persană cu pași virgini
Simt cum umbra ți-o înclini
Și sufletul îți stă să cadă
Ca-ntr-o zi de toamnă caldă

Privirile ce-au fost aprinse
Țin emoțiile întinse
Căci ce vine tot îndată
Face inima să bată

Dar uite vine răsăritul
Aduce și suspinul
S-a trăit adevărat
Sau a fost doar vinul?

În alb

Te-am visat mireasă

Și nu n-am să spun
Nici că sau cât ești de frumoasă
Am să zic atât, că ești aleasă

Din mii de puncte cardinale
Calculate-n mii de stele
Ți-ai pus a ta cale
Fix în ale mele

Si de-atunci în brațele tale
Viața mi-o scad
Ai grijă de noi
Ți-am dat un cec in alb

Sorcova

Și uite iar îndrăgostit
Plin de bine și rănit
Dar nu pot fată să te știu
Fără mine și eu viu

Trecură anii cam vioi
La vremuri noi, tot noi
Și uite iar cu ochi mai gri
Poftă am de-a te iubi

Dar nu așa ca l-anceput
Cu fâstâceli și glasul mut
Ci cu pofte nucleare
De-ți mută poftele din gât

Cu ruperi albe, în nopți negre
Și scântei printre tenebre
Lumini am naște
Lumini albe, unde dracul încă paște

Și uite-așa fără motiv
Să ne iubim superlativ
Uite-așa otova
Doi nebuni cu sorcova

Rămâi

De n-ai mai fi
Un gând la care nu subscriu
Dacă n-ai mai fi
Cum ar rămâne gândul viu?

Valuri, flori și buburuze
Toate ce le știi
Unde se vor duce?
De mâine n-ai mai fi?

Și cum să îți permiți
Vreodată ca să pleci
Lăsând pământul ăsta gol
Și pereții reci?

Nu te gândești măcar puțin
La ce dezastru ai aduce
Și-ncerc să te rețin
Cu glas pervers și dulce

Zmuceala ta, s-a înfoiat
Și ochii s-au făcut mai mici
Ne dai pe toții în păcat
Dar știu c-ai să rămâi aici

Vei fi ca orice răsărit
Ce-apari la ore fixe
Pentru cel ce a trăit
Clipe, ore, vise

Așa că un’ te duci?
Grăbită și confuză
Ce mâine vrei s-ajungi?
Tu mică buburuză

Sfârșitul tu este aici
La fel și-un început
Te uiți cu ochii ăia mici
La un necunoscut

Lună, după lună
Toate mari și pline
Privirea ta nebună
Privește iar prin mine

Te-nlănțui și presez
Ca pe-o prețioasă floare
Conturul ți-l creez
Și-mi spui că nu te doare

Dar știu că și tu vrei
Ca mâine să nu pleci
Îți văd lacrimile
Și picioarele ți-s reci

Așa că uită de vapoare,
Și hai întinde mâna
Femeie mândră-ntre femei
Rămâi întotdeauna!

Ană

Hei tu Ană!
Dă-mi nițel de geană
D-aia lungă și subțire
D-aia de sfințire

Dă-mi și-o mână fină
De fapt, dă-mi două
Doar până la coate
De fapt, dă-mi-le pe toate

Haide Ană!
Azi fără dojană
Nu mai zbor prin lin
Ușor să mă înclin

Bate vântul Ană!
Din prea multe părți
Din puncte cardinale ale altor hărți
Bate tare-n rană

Așa Ană, până-n colțul frunții
Ridică din sprânceană
Mijește ușor și colții
Până dai de dramă

Juri tu Ană?
Pe a ta coroană
Că de mâine pleci
Lacăți și fereci?

Și te duci spartană
Pe drumuri de consoană
De unde nici nu ai venit
S-alegi ce n-ai găsit?

Ană,
Frumoasa mea persană
Mai stai nițel prin preajmă
Și nu mă lua în seamă

Că și de-ai să pleci
După cum vorbești
În ținuturi reci
Tu Ană, tot mă mai iubești!?

Condiția umană

Condiția umană
Cu sau fără dramă
Hipnotic mozaic
Mai mult de-atât nu zic!

Ce-i dat să nu-nțelegem
Când calea o alegem
Speriați de căi abrupte
De zile, nopți și lupte

Lumină și blestem

Să licări așa un pic, să aflu
Cum îți sting și ultima lumină
Numai cât s-apuc să suflu
La ore când alții se închină

Să rămâi ca o sclipire
A ochilor ce te-au văzut
În clipa ta de nemurire
Privindu-te, așa.. tăcut

Să n-ai voie să aprinzi
Nici nopți albe, nici speranțe
Nici suflete de suferinzi
De-ale tale eleganțe

Să-mi promiți că nu te-aprinzi
Nici de altul îți dă foc
Ci topită te desprinzi
Când te prinde de mijloc

Să te stingi de pe picioare
Rece, dur să ne privești
Când sufletul de tot te doare
Și-ai aprinde tot ești

Să-ți aduci mereu aminte
De al meu suflat fără de vină
Și blestemul din cuvinte
Ce ți-au stins a ta lumină

Să fie ce n-a fost

Ai venit de nicăieri
Și către nicăieri te-ai dus
Mi-ai lăsat doar o simțire
Și nici un alt cuvânt în plus

De ce-ai venit nici nu mai știu
Dar nici că mi-ar păsa
Frecvența ta răzbise dur
Cuprinse ființa mea

Și te-am știut cum nici n-ai fost
Așa.. o energie
Pluteai aievea fără rost
A cincea elegie

Magnetic a sunat chemarea
Iar eu înlănțuit am tras
Când gongul bate de sfârșit
Un ultim treișpe ceas

Știai și tu, și-ai vrut și tu
Să fie ce n-a fost
Frumoase energii ciocnite
Sfințiind o zi de post

Te-aș fi știut în aceea noapte
Cât poate într-o mie
Șeherezadă cu ispite
Supusă numai mie

Nici nu a cântat cocoșul
Iar tu te-ai lepădat
De tot ce-am vrut și am știut
Zicându-le păcat

Isteric gând al rațiunii
Cu dogma ereziei
Ai hotărât tu pentru noi
Ce nu a fost să fie

Rămâi acuma ce ai fost
O conjugată la trecut
Aievea să plutești mereu
Găsind ce n-a pierdut

Atât

Ducă-se-n pustiu
Toate ce le știu
Toate ce le scriu
Tot ce mă face viu

Prin ochiul mansardei
Golul cazu fără sunet
Ca un înfrânt
Ca un tunet

Tic tac-uri de inimi
Bat contradicții
Cu litere aldine
De-nebunesc poeții

Simplist mă-ndrept
De spate, nedrept, înspre apus
Ce rost au toate
Și ce mai am de spus?

Doar o chestiune de timp
Care trece oricum
Și cât a mai rămas?
Din vocea fără glas

Și e în regulă
Dacă ne-ai pierdut
A fost frumos
Și-atât!

Quo Vadis?

În transă
Fără șansă
Absurd!

Curg din nou
Pe pantă
Îngheț erou!

Clipesc mai rar
Uite un dar
Nemernic!

Tactul se bate
Anemic
Ritmuri sparte!

Pe cearcăne
Doar inele
Negru!

Ea suspină
Adânc
Se animă!

Eu închid
Iar timid
Încet!

Zbor de vis
Perpetuu
Quo vadis?!

Plâng

De bine, de rău, de descătușare
De dor, de tot ce mă-nconjor și doare
De clipe, de vis, de sunet și apus
De toți cei ce s-au dus

De ieri, azi sau mâine de o fi,
De clipe,
De tot ce nu fost a fi
De noi, de ei,
De mirosul de tei, de ura pe zei

De tot ce-a fost și nu mai e,
De tot ce vine, pe unde e?
De genele lungi, de drumuri stângi
De suflet sau de inimă,
De tot ce sunt, mai rabdă-mă

De vin rece
De necaz ce nu mai trece,
De ochii tăi frumoși,
De sânii tăi cărnoși

De meri, de peri
De tot ce mai speri
De nori, de stele
Și tot ce-i între ele

Și de-aș plange-ntruna
Ar veni de-a valma,
Lacrimi cu turma,
De ne-ar îneca și-ar spala totul
Pe mine, pe tine și norocul

Ziua aia

Ziua în care nu s-a terminat bine
A fost după ziua aia
Unde prin sticle și obloane
Am dat de tine

Te-am îngrămădit ca jarul
Și  te-ai ars de la distanță
Arzând în jurul tău
Și ultima speranță

Te-ai speriat copilă
Și e normal să da
Când tot ce simți
Cuprinde umbra ta

Nu ești vara cea veselă
Ci o toamnă mai tristă
Nici sprințară sau globie
Ci mai așezată
Cum îmi place mie

Aș vrea să fiu un profitor

Eu pun muzica
Tu pui vinul
Eu cu tine
Tu cu chinul