Ecce hommo!

Trăim în secolul vitezei, în secolul exploziei tehnologice, dar mai mult ca oricând trăim în secolul imaginii. Imaginea a ajuns să înlocuiască adevăratele calităţi umane. Suntem atât de preocupaţi de imaginea noastră, de cum ne percep cei din jur, de cum îi percepem pe cei din jur, încât am uitat ce este întradevăr important, că nu contează în mod special ce eşti, atât cât cine eşti. “Cine eşti”, o  expresie care de altfel, cu timpul a luat un altfel de înţeles. 

Toţi ne dorim să fim oricine altcineva mai puţin să fim noi. Ne fixăm puncte de reper în societate, după falşi idoli, râvnim la ce au alţii, la ce vedem la alţii, la ce fac alţii şi ne place atât de mult încât ne consumăm o mare parte din energie, capacitate si talent încercând sa imităm. O idee ce se naşte încă din copilărie, toţi am avut idoli, toţi am vrut să fim războinici neînfricaţi, super-eroi, prinţese sau zâne, o idee nevinovată de altfel, până în momentul în care uităm să ne desprindem de aceasta lume a fanteziei purtând-o cu noi şi atunci când devim adulţi. 

Am ajuns în punctul în care discernem ce e bine şi ce e rău, în funcţie de ce vedem în societatea mondenă, iar acele exemple, unii le privesc ca pe o etichetă demnă de purtat. Media ne hrăneşte cu aceste exemple, de parcă ar vrea sa devenim din ce în ce mai ştersi, mai obscuri în gandire şi-n trăire. Într-un fel jocul lor este unul de înţeles, oamenii seci, fară imaginaţie nu pun întrebări, nu au idei. 

Efectul de turmă este mai predominant ca niciodată. Ne pierdem timpul atât de uşor, complăcuţi în superficialitate, în încercarea de a ne identifica prin altceva decât prin adevărata noastră esenţă, încât dacă pui simpla întrebare “Cine eşti?” ţi se va răspunde: “Eu sunt manager în firma cutare, sunt nu ştiu ce persoană importantă”, dar nu vor inţelege că nu i-ai intrebat ce sunt. 

Tânjim atenţie, apreciere, vrem să fim adulaţi si consumăm o cantitate de energie imensă, făcând exact ce vedem că se aplaudă la alţii din jurul nostru, în loc să ne folosim talentul şi inclinaţiile noastre native pentru a obţine ce ne dorim. Încercăm atât de mult să impresionăm, încât uităm că trebuie să fim apreciaţi pentru adevăratele noastre calităţi. Visăm atât de mult la succesul obscen al altora, încât uităm să trăim, ajungând să ne privim, dimineaţa, în oglindă neştiind însă cine stă în faţa ei. Şi nu înţelegem, ori nu vrem să acceptăm, că ne oferim voluntari în acest proces de ştergere al identităţii personale, atunci când renunţăm la citit, când renunţăm să mai fim curioşi, să nu acceptăm tot ce se serveşte la cald sau rece, când nu mai punem întrebări de frică să nu fim luaţi pe bombeu, când aplaudăm precum copiii la circ pentru orice giumbuşluc ce ni se oferă. Am uitat cum să trăim timpul nostru, cum să descoperim tot ce e mai frumos şi mai bun în noi. Ne lipseşte puterea de a recunoaşte ca mulţi suntem doar oameni simpli, dar care pot face însă lucruri extraordinare.

Advertisements

4 thoughts on “Ecce hommo!

  1. In caz ca nu ai observat, se vorbeste destul de mult la plural, asta insemnand ca ma auto-includ. Exemple ca: “Încercăm atât de mult să impresionăm, încât uităm că trebuie să fim apreciaţi pentru adevăratele noastre calităţi. Visăm atât de mult la succesul obscen al altora, încât uităm să trăim, ajungând să ne privim, dimineaţa, în oglindă neştiind însă cine stă în faţa ei. Şi nu înţelegem, ori nu vrem să acceptăm, că ne oferim voluntari în acest proces de ştergere al identităţii personale, atunci când renunţăm la citit, când renunţăm să mai fim curioşi, să nu acceptăm tot ce se serveşte la cald sau rece, când nu mai punem întrebări de frică să nu fim luaţi pe bombeu, când aplaudăm precum copiii la circ pentru orice giumbuşluc ce ni se oferă. Am uitat cum să trăim timpul nostru, cum să descoperim tot ce e mai frumos şi mai bun în noi. Ne lipseşte puterea de a recunoaşte ca mulţi suntem doar oameni simpli, dar care pot face însă lucruri extraordinare.” Te rog citeste inainte sa arunci 3 vorbe de ocara doar pentru ca ai impresia ca te fac mai inteligenta.

  2. Eu n-am avut idoli si nici nu-mi fixez punctele de reper dupa altii. Imi pare in schimb ca-i articolul asta tot fixat foarte tare pe altii. Unde-i deci acea preocupare de a fi tu insuti in loc sa te tot uiti ce sunt ori nu altii?

Comments are closed.