Cu gandul la Cola

La prima gura iti trezeste simturile, apoi iti potoleste setea si trebuie sa te opresti la un moment dat sa-ti tragi rasuflarea. Daca vei lasa corpul tau deoparte, pe un scaun, sa atarne fara vreun scop anume si pe varful degetelor, te vei strecura din el in adancul sufletului tau, pe carari stiute numai de tine, prin labirintul gandurilor tale, prin tunelurile amintirilor si al trairilor care sufla vant aspru si rece, vei gasi o temita, iar dincolo de usa grea si ticsita de incuietori, vei gasi cel mai negru secret al tau, care se hraneste cu teama ta, cu ocaziile irosite de a-l da in vileag, cu slabiciunea ta.

Cand ai ajuns la jumatate, ai impresia ca nu se poate termina, ca e acolo dintodeauna pentru totdeauna, o imparti razand cu ceilalti si timpul trece printre voi. Cu teama, cu respiratia taiata, cu bagare de seama, pasesti inauntru si sufletul tau nenorocit parca abia te astepta sa vii sa-l hranesti. Cu o bucurie sadica infuleca ce i-ai adus de mancare, aruncand resturile secretelor mai mici care il slujesc cu abnegatie.

Apoi isi pierde din esenta, parca nici setea nu ti-o stavileste, nu mai are decat o zvacnire anemica si parca ai vrea sa o iei de la capat dar totul costa, iar tu continui cu ce ti-a ramas iar cand ti-a mai ramas foarte putin iti vine sa o arunci dinainte sa nu-ti fi ramas nimic.
Poate nu mai exista, te amagesti uneori, sperand sa  gasesti un  suflet gol insa de fiecare data are grija sa-ti reamintesca ca e inca acolo, ca asteapta sa-l hranesti si il simti miscandu-se langa inima ta, sufocand-o fara sa se grabeasca. Inca visezi la ziua cand vei avea curajul sa dai buzna peste el, sa-l calci in picioare, sa-l scoti prin carne si nervi doar ca sa il poti arata cuiva, sa te eliberezi, sa-i dovedesti ca nu iti mai e frica sa arati din ce esti facut.

Advertisements