Privind in jur

Gasesc in buzunarul de la piept o bucata de hartie si ma apuc sa scriu. Tristetea este ceva ce ne viziteaza cu mult mai des decat ar trebui. Tristetea, spre deosebire de depresie, are motiv. Si nu trece cand vrei tu, ci numai cand vrea ea, astfel ca o banuiesc a fi cu mult mai mut decit un biet sentiment, ci mai degraba un soi de virus inca necartografiat de medicina moderna. O viroza, o ebola la desert. Iti atarna ziua toata de gat, ca o pereche de clopotei cu clinchet, doar ca sa te faca sa iti aduci aminte ca nu poti sa zambesti in ziua aia. 

Tristetea are ca principal ingredient amaraciunea. Asta din urma vine de la amar, care este cel mai neplacut din cele 5 gusturi oficial recunoscute: sarat, dulce, acru, amar si umami. Umami e o traznaie noua care numeste gustul parmezanului si al unor oarecare alge pe care nu cred sa le maninc vreodata. Amarul asta este reprezentat poetic in varii forme, ceea ce este elegant, insa pe mine ma duce cu gustul doar la algocalmin fiola si la cafeaua fara zahar. Este cel mai crunt gust, care mai apare uneori la castravetii verzi, de-ti strica mandrete de salata. Amaraciunea odata instalata nu se da dusa cu una cu doua, chiar daca te umfli cu Nutella, folosind o lingura mare de salata. Astfel, de orice gust scapi rapid, mai putin de amar. Acesta e aici sa steie si sa-ti aduca mereu aminte ca cele mai rezistente amintiri sunt cele triste. O fi formula dulce-acrisor un compromis placut, insa in alaturarea dulce-amar, amarul tinde sa copleseasca. Singura arma eficienta in combaterea amarului este tigara. Testat.

 Daca tristetea ar fi un folder ar contine documente, poze si filmulete, bine organizate, usor accesibile. Uneori iti vine sa il stergi cu totul, insa stii prea bine ca daca ai face asta ar fi cu mult mai grav. Nu de alta, dar tristetea fara lumea ei devine inerta, insa nu mai putin dureroasa. Folderul asta e pretios, poate chiar mai valoros decit cel cu momentele de fericire – ne aduce aminte permanent ca suntem supusi greselii, ca nu toate se petrec dupa vointa noastra, ca universul nostru este periculos de dependent de lucruri din afara asupra carora nu avem nici umbra de putere. Cand se aduna prea multa tristete lasa urme, ca niste cicatrici pe dinauntru care te maninca si nu te poti scarpina. E frustrant, insa in timp senzatia dispare, si uiti de ea pina la urmatoarea tristete. Nu mai lupt cu tristetile mele de mult, pentru ca am inteles ca e mult mai bine sa le las in voia lor.

Advertisements

5 thoughts on “Privind in jur”

Comments are closed.