In exil

Fiecare lumina verde de semafor ma duce mai departe si mai departe.  In exil nu mai exista suflet. Apa e salcie si in exil orice incercare de a prinde radacini pare o tradare, o recunoastere a infrangerii. Circul de la trecut la prezent si deseori uit unde sunt. Canta in sinea mea: “…fara chipuri-sunt doar un costum, pune zgarda, esti deja pe drumul bun! Vino-n sistem, vino haide intra!… Gesturi false, par sofisticati, gol in minte, gol in suflet, gol in ochii goi, ciudati…” Impartim cu totii acelasi frig linistitor cu un murmur incet iar in ochii fiecaruia se infiripa intrebarea…Quo vadis Domine? Se spune ca exilul este locul unde poti fi tu insuti, dar nu pana la capat. Cateodata ma gasesc inchinandu-ma la altarul unui Dumnezeu necunoscut, precum un Orfeu indurerat cu glasul plin de jale. Timpul imi joaca feste, se alinta cu spatiul creat..iar eu, eu.. am impresia ca umbra mea il are pe vino-incoace si cu nonsalanta pleaca inaintea mea mereu.
Nu am lasat urme ca sa ma intorc. Imi abandonez trupul langa un scaun de lemn si presar cu degetele litere intr-un ecran luminos.
Adorm gandurile in degetele bolnave de cerneala…si se tarasc limbile ruginite prin ore, totul trece, e vara..tarziu!

Advertisements

6 thoughts on “In exil

  1. ma bucur ca am descoperit acest blog, l-am “rasfoit” astazi si mi-a facut o deosebita placere sa aflu ca mai sunt oameni care stiu sa isi aseze gandurile intr-o maniera atat de plastica si in acelasi timp inedita.
    Multumesc, Gaudemaus

    1. Iar eu ma bucur ca mai sunt oameni care isi permit sa isi rupa din timpul lor pentru putina lectura si poate sa gaseasca o parte din sufletul lor printre randurile citite. Bine ai venit, Olguta!

Comments are closed.