Si dragostea unde s-a dus …

Asemeni unei măşti veneţiene ce ascunde perfidul dincolo de frumuseţea ei, sufletul disimulează dragostea.  Ca un văl negru ce-mi strică sufletul, îi simt nemernicia in cârcă.  Prea mult înger mi-ai părut şi prea puţin femeie, prea ne pierdusem tu şi eu. Te învecheşti în rele şi frumosul te scârbeşte. Gândesc la buzele tale, acest adăpost liric, şoptit încet, pe la colţuri. Cateodată în altitudinea gândurilor mele se naşte, cu suspin, teama că m-ai uitat. Oricum nu mai putem, decât să trăim cu suflete împrumutate prin pacturi semnate în gol. Fiecare rămâne atunci cu cât a iubit sau cu cât a luptat. N-a rămas din noi, decât o iubire fără trup. Şi de ne-am vedea prin veacuri, am avea doar gustul unei supe reincalzite.

Advertisements

4 thoughts on “Si dragostea unde s-a dus …

Comments are closed.