Dobrogea din mine

Calda si vie sau necrutator de rece si fermecatoare, este locul unde apa si pamantul se iubesc dupa lungi cautari. Este un inceput de lume si pentru mine, un inceput de lume binecuvantat de zei. Dobrogea mi se pare cel mai demn colt de Romanie. Aspra, retrasa, cu riduri adanci in pamant de la seceta, de o salbaticie tulburator de frumoasa, in care convietuiesc fara prejudecati si fara conflicte fazani, iepuri de camp, romani, bulgari, arici, lipoveni, italieni, greci, caprioare, haholi, mistreti, machidoni, turci, tatari… Dobrogea este ca un malaxor interetnic cu o forta coplesitoare de toleranta. Un loc in care doar cateva ore petrecute inseamna o epurare sufleteasca. Fie ca alegi sa te lasi batut de vantul rece sau hipnotizat de valurile negre ce ies inspumate din furtuna. Diversitatea se gaseste la tot pasul, indiferent ca vrei sa traiesti mondenitatile vremii sau ca vrei sa cutreieri hoinar prin multele locuri unde doar pasarile prin vantul naprasnic ajung. Orasul Constanta, aerisit plin de cafenele si locuri unde se mananca ieftin si atat de bine incat de la prima imbucatura te simti de-al locului. Locuri vechi, pline de istorie si parfumuri antice sau locuri noi, pline de tineri ce-si scriu inca istoria. Eu am avut norocul sa ajung iarna. Iarna ai impresia ca toata marea se zbate pentru tine. Plajele sunt pustii, pline de scoici atacate de pescarusii ce plonjeaza cu nesat catre ele, iar marea la o aruncatura de bat din strada, se dezbraca zbuciumata dinaintea ta si doar pe ici pe colo mai vezi cate un fotograf ratacit, incercand sa-i imblanzeasca frumusetea intr-un moment de slabiciune.  In esenta Dobrogea mea sta timida si ascunsa, dar este imposibil sa nu te impresioneze.

Advertisements

5 thoughts on “Dobrogea din mine

Comments are closed.