Libertatea intre adevar si mitologie.

E omul un animal? Daca da, este un animal obisnuit sau unul social-politic? Trebuie el sa tina de norme, reguli si contracte sociale sau poate trai pentru fiecare zi, pentru fiecare clipa ce i s-a dat? Sunt cele doua incompatibile? Exista o masura in a fi liber sau in a cauta fericirea? Si, ce inseamna pana la urma sa fi fericit?

Viata e construita din etape, “capitole” ale propriei istorii. Unele etape sunt predefinite. Altele le alegem, sau vin pur si simplu prin jocul hazardului. E sigur doar ca vom muri. Cati dintre noi insa vor privi inapoi, in ultima clipa si vor spune: “am fost cu adevarat fericit!”?

Etapele vietii trebuie parcurse. Din nefericire nu te poti opri doar intr-una din ele, poti doar sa le suspenzi sau sa le amani. Mai devreme sau mai tarziu, vei fi nevoit sa mergi la urmatorul nivel! Nu vei putea evita intrebarile si dorintele, visele si idealurile care te anima, obsesiile care te macina. Iar lucrurile de care vrei sa scapi te vor ajunge, intr-un final, si va trebui sa treci peste ele, sa le asimilezi, sa le diseci, pana cand ele nu mai exista.

Aceste ganduri, intrebari, obsesii sunt cele care ne deosebesc unul de altul si totodata ne definesc pe noi ca individualitati. Sunt detaliile care ne transforma intr-o persoana. De aceea conceptele de libertate si fericire sunt relative si nu pot capata o definitie general acceptata.

Pentru unii dintre noi, a fi liber inseamna sa nu depinzi de nimeni si de nimic. Puterea absoluta a liberului arbitru. Pentru altii, inseamna posibilitatea de miscare intre anumite limite. In mare e cam acelasi lucru, doar linia orizontului e mai aproape sau mai departe, in functie de cat de adanc esti dispus sa privesti.

La fel si fericirea. Unii cred ca fericirea inseamna sa ai tot ce vrei pe lume. Cu sau fara efort. Pentru altii, fericirea este un drum, un petic de cer, o stralucire de stea, un strop de ploaie, linistea unei paduri, tumultul unui val, privirea unui semen, sau simpla posibilitate de-a si urma visul, oricare ar fi acela.

Sunt curios, cati dintre noi ar refuza in viata o masina noua, preferand harbul cel vechi? Cati dintre noi, terminand facultatea ar refuza un post banos, preferand vagabondajul? Cati dintre noi si-ar dona averea pentru caritate, preferand saracia, unei bogatii calculate? Cati dintre noi si-ar abandona patul, pentru a dormi pe muschi si licheni, cati ar renunta la compania zgomotoasa a oamenilor, la peisajul aglomerat al oraselor, pentru a trai in salbaticie, in pustiul infinit al padurii sau al muntilor? Cati ar renunta la retetele gatite si ar alege sa vaneze pentru o hrana incerta, ad-hoc? Stiu, pare frumos ce va zic, dar cati dintre noi chiar ar face-o? Cati ar renunta la oportunitati, la doua mileniii de civilizatie si progres, pentru a se intoarce efectiv in sanul naturii si a trai in acord cu ritmul universului?

Cat de relativ este totul… Cat de mult ii admiram pe cei care au puterea sa faca lucrurile pe care noi doar ni le imaginam. Si asta pentru ca majoritatea noastra nu este in stare sa se “intinda” si sa “apuce” lucrurile pe care si le doresc in viata. Joaca asta de-a existenta presupune mereu eforturi…Si cat de frumoasa ne pare reusita lor, chiar si partiala…Cat de poetica, de boema, de linistitoare…La fel de linistitoare pe cat i se pare ideea evadarii unui incarcerat!

Si unde ajungem? La la concluzia ca suntem in fapt niste captivi. Ai propriilor noastre ambitii si comoditati. Ai propriei noastre frici si emotii. Ai propriei noastre existente. Ne inchidem in orase, in case, in grupuri restranse si in final…in noi.

Putem fi fericiti in atare conditii? Cand constientizam cat suntem de captivi, de dependenti de micile trucuri si progrese? Cat de lenesi am devenit? Unii pot pentru ca nu constientizeaza nimic din cele de mai sus. Iau “decorul” dat de-a gata drept realitate precum locuitorii pesterii lui Platon. Altii pot pentru ca, desi constientizeaza, sunt multumiti cu ea, pentru ca-si gasesc linstea si refugiul chiar in acest decor. Altii pot, pentru ca gandesc evadarea. Ultimii pot pentru ca evadeaza! Acestia sunt iluminatii, adevaratii fericiti, cei ale caror sentimente ni le putem doar imagina…insa de trait, o vom trai doar prin cuvintele si amintirile lor.

Ciudat lucru fericirea asta! Cu toate ca noi toti, in felul nostru, o cautam. Uneori e idealizata, alteori cliseizata, uneori ignorata, alteori neobservata, rareori traita si pastrata! Mai ales pastrata! Cat costa ca sa pastrezi fericirea? Ce trebuie facut ca sa o atingi? Cat de liber trebuie sa fii ca sa fii fericit?

Nu prea mult. Aia e. Poti calatori prin toata lumea cautand-o , incercand s-o intelegi, s-o atingi. Si-atunci cand dobandesti intelepciunea pentru a o recunoaste, realizezi ca nu ai fost niciodata departe de ea. Ca fericirea este reala. Si ca intotdeauna trebuie impartasita cu ceilalti. Ca e posibila si molipsitoare.

Asta este marea lectie a vietii. Ca esti liber, absolut liber, sa fii fericit!

Advertisements

3 thoughts on “Libertatea intre adevar si mitologie.

  1. Ti-am dat accept la comment 🙂 Ai ocazia sa fi rau 🙂 vei pierde oare aceasta ocazie? 🙂
    A, oare de ce nu ai dat accept la comment-ul meu? 😀

    1. Pentru ca daca ar fi un coment relevant, ce tratreaza subiectul atunci ar fi acceptat. Pana atunci lamentari, si discutii off topic se pot face in alta parte.
      Asa ca daca ai ceva de spus vis-a-vis de subiect, te ascult, altmiteri sa stingi lumina cand iesi.
      Servus

Comments are closed.