Un adevar despre Mihai Eminescu.

Asasinarea fizica si sociala a lui Eminescu

Motto:

“Mai deunezi imi spunea ca el este  ein aufgegebener Mensch (“un om sacrificat“), si in adevar acesta e sentimentul ce pare ca-l are despre sine”

(Scrisoarea lui Petre Th. Missir catre Titu Maiorescu, Iasi, 13 mai 1884)

In mod cert, Mihai Eminescu a fost un nationalist si nu voi alatura nici un adjectiv sau grad de comparatie acestei notiuni, aflata deja in opinia mea, la superlativ, desi a capatat recent conotatii profund negativiste, chiar peiorative, prin echivalarea cu sovinism, in contextul impunerii desantate a aberatiei numite “Noua Ordine Mondiala” cu toate fatetele sale malefice: ONU, NATO, UE, NAFTA s.a.m.d. Mogulii planetei nu mai permit nationalismul, ca piedict in calea planurilor lor de expansiune si inrobire mondiala.

Mistificarea a fost consolidata de George Calinescu – si nu stiu daca a facut-o cu intentie – atunci cand el si urmasii sai, cristalizasera un sablon convenabil despre un Eminescu victima a unei agonii incheiata la 15 iunie 1889, printr-o “paralizie generala”, pe fondul unui sifilis congenital matern, asociat cu alcoolismul si cu alte abuzuri. Ziua de 28 iunie 1883 era declarata ca debutul mortii sale intelectuale, dupa care au urmat 6 ani sterili, compatimiti de toata lumea. La crearea acestei imagini au contribuit, medici de prestigiu (savantul Gheorghe Marinescu si Panait Zosin, de pilda), biografi, fosti prieteni sau dusmani, oameni politici etc.

O astfel de alianta ar fi trebuit sa dea de gandit, mai ales ca proteste au existat din plin, din partea unor apropiati ai poetului, dar au fost inabusite permanent.

Opera poetului a fost cu mare grija separata, prin ordine politice in principal, in opera poetica, aflata si ea sub spectrul “nebuniei” si publicistica, care a a fost interzisa dupa al doilea razboi mondial, efectele prelungindu-se pana azi.

La 13 aprilie 1889, procurorul Mavros cere primului presedinte al Tribunalului Ilfov constituirea unei “cure” pacientului Mihai Eminescu, aflat in casa de sanatate a doctorului  Sutu din strada Plantelor.
Se constituie un consiliu compus din T. Maiorescu, Dem Laurian, St. Mihailescu, I.L. Caragiale, I.Gr. Valentineanu si Mihail Braneanu, care, convocati conform articolului 440 din Procedura Civila (jurnalul 2783/89), depun la sectia a doua a tribunalului un proces verbal in care sunt de parere ca “Boala fiind in recidiva, reclama interdictia pacientului si randuirea unui tutor care sa poata primi de la stat pensia lui viagera si sa poata ingriji de intretinerea interzisului”. Procesul verbal al consiliului este scris in intregime si depus de Titu Maiorescu, care era si avocat. Dupa semnarea actului acestuia (12 iunie 1889) si depunerea raportului medico-legal, iscalit de doctorii Sutu si Petrescu, urmeaza celebrul interogatoriu pentru evaluarea starii psihice a pacientului.

Iata interogatoriul lui Eminescu, in ospiciul din strada Plantelor, la 12 iunie 1889, cu trei zile inainte de moarte:
– Cum te cheama?
– Sunt Matei Basarab, am fost ranit la cap de catre Petre Poenaru, milionar, pe care regele l-a pus sa ma impuste cu pusca umpluta cu pietre de diamant cat oul de mare.
– Pentru ce?
– Pentru ca eu fiind mostenitorul lui Matei Basarab, regele se temea ca eu sa nu-i iau mostenirea.
– Ce-ai de gand sa faci cand te vei face bine?
– Am sa fac botanica, zoologie, mineralogie, gramatica chinezeasca, evreiasca, italieneasca si sanscrita. Stiu 64 de limbi.
– Cine e Poenaru care te-a lovit?
– Un om bogat care are 48 de mosii, 48 de rauri, 48 de garduri, 48 de case, 48 de sate si care are 48 de milioane.

Trebuie sa subliniem faptul ca acest interogatoriu este construit in intregime pe modelul Masonic al cifrelor, ca simbolisme esoterice. Are un anumit numar de cuvinte si litere, corespunzand cifrelor masonice 48 si 64.

Raspunsul poetului a ridicat nenumarate semne de intrebare. Eminescu nu era, cu siguranta, mason. Exista ipoteza conform careia Eminescu ar fi raspuns prin codul acesta de sorginte Masonica. Aceasta ipoteza nu poate sta insa in picioare pentru simplul fapt ca intregul interogatoriu se inscrie in criptologia masonica si nu doar raspunsurile jurnalistului. Este un interogatoriu fabricat in totalitate.

Se poate observa si de catre neinitiati de exemplu ca exista 48 de stele in constelatia “Gemenilor”, semn astrologic de importanta mare simbolistica Masonica (semnul “Gemenilor” este semnul dualitatii, a dublei realitati, a realitatii tangibile si simbolice). Ori se cunoaste realitatea dubla ai membrilor masoneriei din lume, intre rolurile de fiecare zi si cele de “initiati”.

Conform numerologiei esoterice, de asemenea, numarul 48 simbolizeaza arta “Comunicarii”. Ori Mihai Eminescu devenise un pericol jocurilor politice tocmai pentru excelarea sa ca si “comunicator”, al drepturilor romanilor in propria lor tara, ca sa folosim insasi cuvintele lui Eminescu:”…de la Nistru pan’ la Tisa…”.

De asemenea, numarul 64 reprezinta chenarele alb/negru ale binecunoscutului joc de sah; ori acest joc, originar din China (si nu din Egipt dupa cum se crede eronat), este un joc puternic simbolic, unde “nebunul” sade la curtea regelui si este sacrificat pentru beneficiul “regelui/reginei”. Pseudo-diagnoza de “nebun” si sfarsitul prematur al Marelui Eminescu, pentru  “apararea status qvo-ului politic” ( “”regele” se temea ca sa nu-i iau mostenirea”) este auto-explicativ.

Conform aceleasi numerologii esoterice, numarul 64 reprezinta Mintea in Miscare. Ori cum Eminescu si-a folosit mereu Mintea in Miscare, pentru descrierea tristelor persecutii ale poporului roman cat si pentru motivarea compatriotilor sai inspre eliberare, si asta prin  mijloacele sale de Comunicare, numerele date, 48 si 64, au nu numai un sens, dar au diverse simbolisme esoterice, ceva ce nici un om nebun n-ar fi fost capabil sa raspunda.

Cu toate astea, raspunsurile (in cazul in care chiar apartin poetului) pot contine un sambure de adevar. Matei Basarab a fost intotdeauna domnitorul favorit al lui Eminescu, domnitor cu care se identifica. Se presupune ca respectivul Poenaru chiar l-a lovit pe Eminescu cu o piatra in cap, eveniment ce l-a plasat pe victima si nu pe atacant (sic!), in curtea sanatoriului.

Petre Poenaru este un personaj real, era tenor, din familia mare a actorilor, asadar lume frecventata de Eminescu. Nu era un strain, un oarecare, ci il cunostea pe poet. Nu se explica insa prezenta acestuia la sanatoriu. Cat despre pusca umpluta cu “pietre de diamant”, din nou raspunsul nu este unul in dodii, ci cu simbolism esoteric; el aminteste de o balada populara: “A plecat la vanatoare/ Sa vaneze caprioare/ Caprioare n-a vanat/ Si el singur s-a impuscat/ Cu un pistol de diamant/ Cu gloante de briliant”. Iata-l pe Eminescu pus in postura vanatorului care se auto-vaneaza singur, care cade in propria-i cursa. Teorie aberanta care nu poate sta in picioare. Eminescu nu putea calcula aceste raspunsuri dupa canoanele masonice, pur si simplu pentru ca nu putea anticipa intrebarile. Si chiar daca am accepta ipotetic ca Eminescu a facut respectivele calcule si ar fi raspuns in functie de fiecare intrebare, aceasta ar demonstra un singur lucru: deplinatatea facultatilor mintale ale poetului.

In conditii normale, in care incidentul cu Poenaru ar fi real, parchetul ar fi trebuit sesizat din oficiu si ar fi trebuit macar interogat si autorul prezumtiv al crimei, numitul Petre Poenaru. Nu exista un asemenea interogatoriu.

Trei zile mai tarziu, Eminescu moare subit. Doctorul Vines, care a fost de fata in acel moment, avea sa povesteasca in 1926 exact cum s-au petrecut lucrurile: “Eminescu se aseaza pe pat si peste cateva minute cade intr’o sincopa si moare imediat”. Varianta oficiala asupra mortii lui Eminescu este insa “dementa paralitica” (sic!).

Inainte insa de a analiza putin moartea lui Eminescu, sa luam in discutie perioada 1884-1889, perioada numita “de mare intunecime”, a creatiei eminesciene. Marturiile din epoca atesta insa contrariul:

Cei care l-au vizitat pe Eminescu la Botosani vorbesc de o puzderie de hartii scrise de catre poet, unele luate de A.C. Cuza si descifrate, altele luate de rudele poetului. Chiar in strada Plantelor, in mai-iunie 1889, vizitatorii lui Eminescu cel “bolnav”, vorbesc de maldare de hartii scrise de catre el, aruncate la cos ori maturate de femeia de serviciu. Argumentul “creativitatii” cade dintr-un condei in fata abundentei de marturii documentare si, cu el, diagnosticul medical. Intr-adevar, un “paralitic general”, un “abulic in ultimul grad”, acesta este un pacient care nu mai creeza, nu mai fac diferenta intre viata si vis etc.

Alexandru Vlahuta, vizitandu-l in spital, il gaseste comunicabil, pregatit sa scrie poezii.

Ilarie Chendi, care a stat in gazda pe strada Stirbei Voda, nr.72, pe langa Cismigiu, la aceeasi adresa pe care o avusese si Eminescu in anii ’80 ai secolului XIX, va povesti cum batranele gazde, niste nemti, incep a-si aduce aminte: “Si mi-au spus, intre altele, ca dupa moartea lui Eminescu, care a avut loc in 1889, au venit la dansii doi domni care erau prietenii lui Eminescu si, impachetand toata saracia ramasa in urma lui, au umplut doua cufere cu carti si cu manuscrise si au plecat”.

“Legendele” eminesciene vorbesc, insa, pana astazi de “caiete” cu poezii ale poetului, pierdute, furate, ascunse in aceasta perioada. Biografii sai trec sub tacere pana si faptul ca in buzunarul de la haina in care si-a dat duhul, in 15 iunie 1889, se aflau scrise de mana lui poeziile “Viata” si “Stelele in Cer”.

Prima criza a lui Eminescu, din 1883-1884, cand a fost internat la Dr. Sutu, apoi la Ober Doebing, langa Viena, cat si recidiva din 1886-1887, cand a fost internat la Manastirea Neamtului, institutul pentru alienati, corespund in schimb unei psihoze maniaco-depresive, cu siguranta NU boli incurabile; in amandoua cazurile a parasit spitalul aproape complet restabilit, cu facultatile intelectuale normale.

In 1887 medicii din Iasi, Dr. Iuliano Bogdan (semnat doctor de Paris), Hynek, dar mai ales doctorul Francisc Iszac au pus diagnosticul unei alienatii mintale provocata de gome sifilitice pe creier si la picioare, incepand un intempestiv tratament antisfilitic, cum se facea pe atunci, cu frictiuni de mercur, in doze enorme cu efecte, de altfel, nule in sifilisul nervos (oare de ce “nu stia” acest lucru doctorul Izsac?!), dar cu urmari catastrofale toxice.

Inca din Renastere se stia, insa, dupa cum povesteste Benvenutto Cellini, ca si-a tratat cu fumigatii de mercur boala galica, dar ca efectul privea doar stadiul primar sau secundar, mai putin pe cel tertiar si deloc sifilisul localizat cerebral.

Supradozajul medicamentos a jucat un rol nefast in evolutia bolii poetului. De altfel, tocmai intestarea sistemului nervos central in intoxicatia cronica cu mercur, explica modificarile de comportament, depresiune mentala, insomnie si cateodata halucinatii, care dupa cum stim au dominat tabloul simptomatic dupa 1887.

Cum reiese din notele doctorului Vines, starea lui Eminescu s-a agravat in clinica, astfel ca i-a aparut o stare deliranta cu dureri in tot corpul, tremuraturi, incetinirea reflexelor pupilare (la internare, normale), tulburari grave sfincteriene, abolirea reflexelor osteo-tendinoase (la internare exagerate) toate simptome explicate dupa noi tocmai datorita injectiile de mercur ce le primeste in clinica, fara rezultat asupra bolii psihice, dar cu grave efecte secundare.

Dupa cum se stie, lui Eminescu i s-a facut autopsia in ziua de 16 Iunie 1889, existand un raport depus la Academie. Acesta este nesemnat.

Autopsia evidentiaza “o degenerescenta grasa a peretilor cordului, deveniti fragili si galbeni, si prezenta unor placi intinse si proeminente atat la baza valvulelor aortice, cat si pe fata interioara a aortei anterioare. In fine, din partea hepatului si a rinichilor s-a observat de asemenea o degenerescenta granulo-grasoasa considerabila”. Daca modificarile la nivelul aortei apartin unei ateromatoze incipiente, deloc neobisnuite, rinichii albi cat si modificarile ficatului sunt caracteristice pentru o grava intoxicatie mercuriala.

Creierul lui Eminescu este “uitat” pe fereastra, in soare si, dupa cateva zile de nefixare, este trimis lui Gh. Marinescu, pentru a fi examinat. Subliniem faptul ca, in 1889, Marinescu avea 26 de ani, fiind incepator, asistentul lui Babes. Daca prof. Babes nu a primit creierul, pot fi avute in vedere doua posibilitati: ori cazul prezenta interes numai pentru curiozitatea tanarului asistent (ceea ce era de neconceput in cazul creierului lui Eminescu), ori – si aceasta este ipoteza spre care inclinam – pe undeva, “anumiti” oameni, sa nu spun o “intreaga protipendada”, se temeau de diagnosticul severului prof. Victor Babes, care era personificarea omului de stiinta corect si competent.

Gheorghe Marinescu declara despre creierul poetului, multi ani mai tarziu: “Creierul mi s-a adus dela Institutul Sutu intr-o stare de descompunere care nu permitea un studiu fin al structurii circumvolutiunilor. Putrefactia era datorata faptului caldurii celei mari, probabil ca s’a scos prea tarziu dupa moarte… Creierul era intr-adevar voluminos, circumvolutiunile bogate si bine dezvoltate si prezenta ca leziuni macroscopice o meningita localizata la lobulii anteriori… Din nenorocire creierul, fiind, cum am spus, descompus, nu am facut studiul istologic, ceea ce e o mare lacuna…”.

Sarmanul Eminescu! Nu a avut parte nici de acest studiu anatomic obiectiv!

Eminescu nu a murit insa de paralizie generala, Gheorghe Marinescu se inselase. Punand cap la cap toate dovezile stranse ani de zile, Ovidiu Vuia scrie: “Concluziile mele, ca medic neuropsihiatru, cercetator stiintific, autor a peste 100 de lucrari din domeniul patologiei creierului, sunt cat se poate de clare. Eminescu nu a suferit de lues si nu a avut o dementa paralitica”.

In ceea ce priveste alcoolismul, acesta nici nu intra in discutie. Presupusul sifilis al lui Eminescu este scos din maneca imposturii si botezat “ad-hoc congenital”.

Asadar, Eminescu a fost scos din viata publica si declarat nebun pentru ca atitudinea lui pentru unirea tarii-mama cu Transilvania nu era bine vazuta de conducerea de atunci a Romaniei, de junimistii P.P. Carp si Titu Maiorescu, care incercau din rasputeri incheierea unei aliante militare cu Germania si Austro-Ungaria.
De remarcat in acest sens este o scrisoare a lui P.P. Carp catre Titu Maiorescu in care ii atrage atentia: “Si mai potoliti-l pe Eminescu”. Iar Maiorescu l-a “potolit”, fabricandu-i nebunia si scapand astfel de o voce “periculoasa”, care il contrazicea tot mai des. Evident ca la baza asasinarii lui Eminescu au stat puterile conspirative internationale si acolitii lor politici de la puterea tarii, care se simteau in pericol tot mai mare ca urmare a atacurilor lui Eminescu si a deconspirarii de catre o voce credibila si indragita de catre poporul roman, a actiunilor lor antinationale.

Astfel, Eminescu a fost scos din viata publica intre 1883 si 1889, in anul asasinarii sale, fiind declarat nebun si, ca urmare, incapabil de a mai crea ceva. Ori, marturiile din acea perioada ne arata un Eminescu in plina creatie, lucru care nu ar fi fost posibil daca era “nebun”, caci un nebun e rupt de contactul cu realitatea si nu mai simte nevoia de creatie. Asadar, creatia artistica din acea perioada, insotita de numeroasele dovezi (ale medicilor si prietenilor) ale sanatatii sale mentale ne arata faptul ca Eminescu a fost asasinat printr-un proces lent de otravire.

Asasinarea operelor si a valorii nationale a lui Eminescu a continuat si continua si in prezent prin trecerea sub tacere a activitatii sale de jurnalism politic, si a atitudinilor sale nationaliste. Continua prin prezentarea sa in scoli in mod voit deformat, in ipostaza numai de poet genial, sarac si fustangiu. Continua si prin eliminarea din opera sa poetica a acelor poezii cu caracter profund national, cum ar fi poezia “Doina”. Continua prin atacurile tot mai dese si abia disimulate ale asa-zisei “elite culturale romane” (in general pseudo-intelectuali de sorginte comunista).

4 thoughts on “Un adevar despre Mihai Eminescu.

  1. Good thing you have here! I reallydo love how it is easy on my eyes as well as the details are well written. I am wondering how I could be notified whenever a new post has been made. I have subscribed to your rss feed which really should work! Have a nice day!

Comments are closed.