Craciunul: mit sau realitate?

In fiecare an sarbatorim Craciunul, vine Mos Craciun, dam cadouri, suntem mai buni, mai piosi, tinem post, facem curat in casa, ne cumparam haine, globuri, brazi, etc.

Oricat ni s-ar parea de ciudat, sarbatoarea Craciunului (nasterii lui Isus) a fost ignorata de crestinii din primele trei secole. In primul rand, evanghelistii nu mentioneaza data exacta a nasterii Mantuitorului. Din aluziile lui Luca (2,8) se poate deduce ca “evenimentul” a avut loc in anotimpul cald, undeva intre aprilie si noiembrie, data fiind prezenta pastorilor pe camp la miez de noapte. Mai multe variante au fost propuse pana in 325, data Sinodului de la Niceea, variante sustinute pe analogii interpretative. De pilda, un “computus pascal” din 243 mentioneaza data de 28 martie. De ce? Autorul gloseaza pe marginea Genezei, unde se spune ca Dumnezeu a separat lumina de intuneric, cele doua “jumatati” fiind egale. “Lumina” este egala cu “intunericul” la echinoxul de primavara, dupa calendarul roman, adica la 25 martie. Soarele, tot dupa relatarea din Geneza, a fost creat a patra zi, fapt care asaza nasterea lui Isus pe 28 martie (intrucat Isus, dupa sugestia din Malahia 4,2, este “Soarele dreptatii”). Alte surse antice mentioneaza datele de 2 aprilie, 19 aprilie, 20 mai. Iulius Africanul, intr-un pasaj din Cronografie, vorbeste despre 25 decembrie, plecand de la premisa ca 25 martie ar fi data conceperii lui Isus (Bunavestire).

Oricum ar sta lucrurile, cert este ca in primele secole, crestinii n-au avut o sarbatoare speciala dedicata nasterii Mantuitorului, a intruparii. Pentru crestini, adevarata nastere este nasterea cereasca. Marea, unica sarbatoare a inceputurilor Bisericii ramane Pastele, altfel spus, comemorarea rastignirii, mortii si invierii Domnului. Teologia rascumpararii prin jertfa avea sa atraga dupa ea, precum un magnet sacru, si teologia intruparii, a manifestarii lui Dumnezeu printre oameni. Aici insa lucrurile au fost de la bun inceput complicate. Ne lovim de una din problemele cristologice cele mai spinoase, abordata cu precautie chiar si de un teolog de talia lui Karl Rahner: cand si cum s-a maturizat in Isus certitudinea ca El este Fiul unic al lui Dumnezeu? Unii admiteau ca dumnezeirea lui Isus nu s-a manifestat efectiv si plenar decat in momentul botezului savarsit in apele Iordanului de catre Ioan Botezatorul (epifania).

Alt curent, ulterior considerat ortodox, suprapunea momentul indumnezeirii cu cel al nasterii/intruparii.

Prima mentiune istorica despre sarbatorirea botezului lui Isus, la Alexandria, se afla in Stromatele lui Clement (I,21,146,1). La originea sarbatorii se afla gnosticul Basilide. Trebuie amintit ca pentru Basilide si discipolii sai, venirea in trup a lui Isus, incarnarea efectiva nu joaca un rol important in mantuire, aceasta fiind considerata drept rezultatul unui proces pur spiritual si interior. Basilide sarbatorea pe 6 ianuarie epiphaneia, manifestarea lui Hristos in lumea pamanteasca, prin mijlocirea Duhului Sfant. Nu era vorba despre nasterea lui Isus din Maria Fecioara. Gnosticii au ales data respectiva din motive polemice, pentru a contracara un cult pagan, fie al lui Dionysos, fie al lui Eon, nascut din fecioara Core, fie al lui Osiris. In noaptea de 6 ianuarie, se spune, apele Nilului primeau o putere miraculoasa extraordinara de la aceste zeitati. Desi intemeiata de eretici, sarbatoarea Epifaniei (6 ianuarie) a fost preluata de majoritatea bisericilor din Orient. Numai ca acestea nu se limitau la comemorarea botezului Mantuitorului, ci au extins sensul sarbatorii integrand in ea si comemorarea nasterii Lui, venirea magilor si nunta de la Caana. Prin urmare, pana in secolul al IV-lea, data Craciunului a fost 6 ianuarie, laolalta cu data epifaniei.

Disputele cristologice starnite in jurul arianismului si oficializarea politica a crestinismului au avut repercusiuni si asupra calendarului bisericesc. Aniversarea nasterii lui Isus pe 25 decembrie apare, pentru prima data, la Roma, intr-o Cronografie din anul 336. La originea noii date se afla, pe de o parte, preluarea de catre crestinism a marii sarbatori mitraice a Soarelui, pe de alta parte, condamnarea opiniei lui Arie la Sinodul de la Niceea. Anatemizand arianismul, care il subordona pe Cristos Tatalui, considerandu-L creat, Sinodul a transat si asupra chestiunii indumnezeirii lui Cristos, distingand net incarnarea de epifanie. Prin urmare cele doua momente din viata Mantuitorului, fiecare cu un sens teologic diferit, trebuiau comemorate separat. Faptul ca ambele continuau sa fie comemorate pe 6 ianuarie risca sa prelungeasca un amalgam primejdios. Data Craciunului s-a suprapus asadar, din ratiuni deopotriva teologice si politice, peste data sarbatoririi lui Sol invictus.

Schimbarea nu s-a produs de la sine, peste noapte, fara incidente si fara rezistenta din partea credinciosilor obisnuiti deja cu 6 ianuarie. Egiptul si Ierusalimul au ramas pana tarziu centre fidele traditiei epifanice. Nimic nu pledeaza hotarator in favoarea uneia dintre cele doua date. E util totusi sa cunoastem dedesubturile lor istorice pentru a nu pica in ispita exclusivismului arogant.Cititorul interesat va gasi o mina de informatii in lucrarea lui Oscar Cullmann, La nativite et l’arbre de Noel (Nasterea Domnului si pomul de Craciun), a carei ultima editie dateaza din 1993 si pe care am incercat sa o rezum aici cu cateva retusuri.

Advertisements

One thought on “Craciunul: mit sau realitate?

Comments are closed.