Romania, China si corporatistul

Pe vremurile mos, mos, mos, mos Ion Roata si a stramosilor nostrii altfel se intamplau lucrurile in mica noastra tarisoara. Oamenii de altfel simplii nu prea erau bucurosi cand veneau alte imperii sa se bage in seama pe la noi.  Si incepeau, da-i si otraveste fantanile, da-i si parjoleste ogoarele, ca nu cumva “corporatistii” aia de romani, mongoli sau austro-ungari sa puna mana pe ceva muncisoara de-a lor. Eiii…de-alungul secolelor lucrurile s-au mai schimbat. Dintr-o natie mandra si falnica ce a fost tarisoara asta, cu oameni mari cat brazii, cu femei frumoase si coapte in obraji care-ti faceau o paine-n tast si-o masa bogata stropita cu vin, ne-am transformat intr-o tarisoara cotropita peste noapte de mall-uri, cinematografe de lux dar mai ales corporatii care “aduc beneficii” tarii. Si sunt atat de binevoitoare aceste corporatii incat pleaca din tarisoara lor, unde americanul ii spune fuck you la 1500$ si vine la noi unde profita de un nivel de trai mai scazut, si unde romanasul zice fank iu la 300 $. In acest cadru au aparut si la noi corporatistii: tineri mereu la costum, in SUV-uri (sau dorindu-si unul), cu ceasuri scumpe, costume si pantofi de firma, tinand strans in palma Blackberry-ul, Blueberry-ul sau alte „fructe de padure cu seminte mici”. Mereu grabiti, cu o mina preocupata, previzibili, plini de ei, de salariul lor si statusul social, utilizatori mandri ai unei terminologii standardizate „anglo-afacereze”, corporatistii zilelor noastre sunt cei care ajung foarte tarziu acasa, in apartamente cochete, dar cam goale, si mananca ceva semi-preparat sau comandat (de regula, cu aspiratia de a fi eco, bio sau cel putin dietetic). Au o aplecare spre cultivarea imaginii si formalism, temei pentru care isi declara frecvent optiunile/hobbiurile asa-zis personale (in fond doar norme ce par sofisticate): salvarea planetei (fara sa o inteleaga pe de-a intregul sau sa-i cunoasca nevoile), escalada, mountain-bike sau rafting (rezultat al activitatilor de team-building, in care au avut parte de tehnici de sporire a creativitatii si fortare a limitelor), picnic in livada sau parcuri (replica aristocrata la degradantul si vulgarul gratar) etc. Neajunsurile unei cariere corporatiste – munca peste program, sacrificarea timpului personal pentru organizatie (team-building-uri, work-shop-uri la sfarsitul saptamanii), controlul si monitorizarea stricta (chiar daca de tip soft, rece, tehnologizata, subtila – amplasarea birourilor la o anumita distanta sau in hale deschise, monitorizarea accesarilor Internetului, verificarea prin cartele a miscarii inauntrul si in afara spatiului de lucru, GPS-uri pe masini etc.) – sunt minimizate prin exacerbarea deliranta a avantajelor: salarii si beneficii mari, prestigiu, asocierea cu o entitate economica puternica, seductia imaginii asociate cu munca de birou – firma mare, sedii noi si moderne, spatii curate, oameni bine imbracați. Acestea din urma mi se par iluzorii, intrucat, fara timp, banii nu servesc decat la un non-obiectiv: consolidarea imaginii – prin masini scumpe, case luxoase, concedii in destinatii exotice, alimentand astfel un cerc vicios greu de rupt. Ritmul pasului saltat de la un concediu la altul, singurele momente, practic, cand corporatistul se manifesta ca un organism uman viu, bineinteles cu „fructul de padure” ca extensie a mainii, ii provoaca dificultati majore in formarea si pastrarea unei familii, speranta indreptandu-se tot mai mult catre un coleg sau colega de birou. De asemenea, prestigiul resimtit este in mare masura artificial indus, dovada stand, de exemplu, gaselnita terminologica prin care corporatistul are intotdeauna ”manager” in titlul job-ului, chiar daca atributiile lui sunt de indosariere si inregistrare a clientilor sau presupun doar alimentarea si functionarea imprimantelor. Cat despre mediul aseptic de lucru, consider ca a cam trecut vremea cand romanii (după ani grei de izolare) intrau timizi si ieseau incantati din sediile noi ale bancilor sau companiilor multi-nationale, datorita mobilierului de birou mai frumos decat cel de acasa si bailor ce pareau culmea luxului. Dupa ce am ajuns China Europei la importuri acum o sa ajungem China Europei si in piata de munca. Sper sa ajunga hipiotii de ziua  a 7-a sa faca vreun protest ca doar aia mai sunt nebuni sa se puna in fata valului. Pana atunci sa ne bucuram ca avem ocazia sa muncim si 4 ore peste program pentru inaltele porti ale occidentului.

Advertisements

One thought on “Romania, China si corporatistul”

Comments are closed.