Prostia la romani intre trend si cliseu – ma distreaza.

Oamenii carora nu le pute cacatul, pardon de exprimare. Romanul care urla ca toti romanii sunt nespalati, ca toti romanii dau sau iau spaga, ca de-aia merge prost totul in tara asta, ca toti fura de la stat, de la sefi, de la vecini.

Ah, nu, nu toti. Ci toti ceilalti. Pentru ca, nu-i asa, mie-mi miroase cacatul a toporasi si esenta de aprilie.

“Cu totii am mancat rahat, doar ca unii au cerut si supliment.” Gheorghe Dinica

PROST, PROÁSTĂ, proști, proaste, adj., s.m.și f. 1. Adj., s.m. și f. (Om) lipsit de inteligență, fără judecată, fără minte; nătărău, nerod, tont, prostănac.

(sursa: Dexonline)

Desi definitia de mai sus pare simpla, sa o asociezi cu un individ sau un grup de indivizi nu e lucru simplu.

Stiu cateva discutii – de exemplu – in care oameni cu carte sau priceputi in varii domenii erau considerati prosti (pe drept) datorita comportamentului antisocial sau afectat de alcool. Sunt pe de alta parte oameni la locul lor ce nu au habar pe ce lume traiesc si se multumesc sa “faca umbra pamantului”, carora poti sa le zici tot prosti, neavand nici o bruma de cunoastere a celor inconjuratoare sau vreo farama de judecata peste ceea cu ce sunt obisnuiti in stramta lor lume. La fel de prosti sunt diletantii ce par culti si interesanti, dar care dau cu bata in proverbiala balta imediat cum intri in amanunte, indiferent de subiect. Alte si alte tipuri si tipologii umane pot fi asociate, cotextual, prostiei – inflexibilitatea (e prost in sens social cel care nu face niciodata nici un compromis cat de mic), credulitatea (ce proasta e aia ca a plecat cu ala), vorbaria (prost e omul ce nu stie cand sa taca) si cred ca ar mai fi si altele, daca as mai sta mult sa ma gandesc.

Dar cred ca primul meu obiectiv e atins si anume sa va fac sa va ganditi (macar pe voi, cei 20 – 30 de cititori ), cat de larga e definitia de mai sus si cat de neclara in utilizarea ei zilnica si ambigua.

Al doilea punct e – zic eu – mai interesant: exista pare-mi-se in media romaneasca – adicatelea pe bloguri, forumuri, tv, presa – dar si inradacinat in discursul social pe care vi-l puteti imagina ca totalitatea discutiilor purtate la birt, la piata sau la coafor, o foarte mare tendinta de remarcare a prostiei natiei. Cunoasteti cred foarte bine replici de genul “daca prostia ar durea…” si in ultima vreme pare ca s-au intetit cei ne-prosti (conform sensului larg de mai sus nu consider “destept” un antonim la “prost”) care critica un grup vag, eterogen, denumit de obicei ei sau ceilalti.

Dar daca tot mai multe grupuri incep sa arunce eticheta prostiei inspre alte grupuri, nu pot sa nu ma intreb oare cati indivizi din acele grupuri se regasesc pe rand in postura de prost si ne-prost, cine are de fapt dreptate, cine-si poate asuma rolul de a eticheta prostia si cu ce drept. Intrebari retorice probabil, pentru ca intr-un sistem atat de haotic ca cel din Romania, in care nu exista repere valorice coerente (sau sunt dar putine si intens discreditate de diletanti cu tupeu si comportament scenic) nu poate exista consens.

Cireasa de pe tort, sau bomboana de pe coliva pentru cei fatalisti mi-a aparut ieri cand ma pregateam sa ies din casa: la televizor, un individ se lamenta de prostia romanilor…la OTV…

Advertisements

2 thoughts on “Prostia la romani intre trend si cliseu – ma distreaza.”

    1. Daca accepti eticheta si te simti confortabil cu ea, de ce nu? Eu vorbesc despre aia care sunt prosti in ADN doar ca nu realizeaza si se considera chiar inteligenti.

Comments are closed.