Impresii de metropola

Plecand  dimineata de acasa, m-am gasit mirat intrebandu-ma, unde mergem? Spre ce directie ne indreptam pasii in fiecare zi?! Un val de euforie ma cuprinde dintr-o data si simt ca-mi ard palmele de nerabadare, imi ard de dor pana in suflet. Am impresia ca totul in jurul meu se misca atat de repede incat totul se pierde din vedere ca lumina unui lucurici.

Ma gandesc ca poate e cu viteza luminii…dar nu, nici vorba. Este cu  viteza colosala adunata in miliardele de ani cu greu de univers si comprimata in secunda vietii mele. Dau sa pornesc sa ma alatur infinitelor particule din jurul meu, dar picioarele de un plumb greu, sunt rastignite pe soclul pamantului. Nici nu stiam ca iti rosesc obrajii asa cand toata planeta este centrata in jurul irisului tau difuz. M-am rusinat, crezand ca toti rad in hohote isterice de mine.

Ei toti se pot misca, eu nu. Boarea ca dinaintea unei ploi reci de vara imi inabusa plamanii, taindu-mi respiratia. Incerc pe gura, incerc pe nas, nimic …as incerca si pe urechi dar constiinta nu ma lasa. Vidul sufletului meu plesneste precum corpul scafandrului aflat la mare adancime. Brusc simt ca plutesc si nimic nu se mai zbate in mine.

Fetele hilare se uita mirate la mine, unele chiar se stramba, iar eu ma simt usor, usor ca seva unui nuc, ce urca drumul greu din radacina doar pentru a se odihni in verdele frunzei, dand viata, culoare si hrana viselor.

Advertisements