Cum mi-am petrecut inceputul lumii

La 12:30  imi spune: “Hei ciudatule…vin sa te rapesc!” Nici nu stiu cand am ajuns aici. Tot ce stiu era ca imi placea sa o stiu adormita pe bancheta din spate, in timp ce eu goneam prin ploaie cu viteza gandindu-ma ca tot ce-a fost mai rau a trecut. Picaturile de ploaie ce cadeau peste parbriz compuneau o simfonie magica doar pentru urechile celor care mai pot sa auda si sa creada. Fiecare picatura era o nota perfecta in timpanul meu. Am vrut sa demontez radioul norilor, sa vad oamenii mici cum merg pe sarmele dinauntru. Dar s-a facut o liniste, pe care-o port in suflet, ca pe o bratara atat de stransa incat nu mai iese de pe mana. Dimineata peretii autostrazii nasc nedumeriri. Sangele acrilic imi picteaza aerul respirat de ea, in minte.  Stiu exact cat aer imi trebuie, il masor cu unghia. Rasuflarea ce ramane, adanceste taietura dintre linia vietii si sfarsit si fiecare liniste  creste ca un ciclop, in ochiul meu fara somn.

Advertisements