“Si iar tacut pornesc la drum, drumul meu mai nu stiu cum…”
In 10 lei si cinci minute tot astazi o sa se faca ieri iar fragmente din sufletele noastre isi vor intinde velele pe paralele diferite. Sunt omul cu zambetele-n buzunar, eu nu ucid cu mintea tainele ce le-ntalnesc. Iar simt cum sunt atras in jos si iar simt cum nu mai am unghile inde-ajuns de lungi si de puternice sa ma tin. Sa ma tin de orice apuc – de caramizi, de scoarta de copac, de pamant… chiar si de un geam sau de o tabla si sa se auda scrasnetul ala si sa-l simtim pana in adancul sufletului. Pe tine nu vreau sa te ranesc. Desi acum, cu unghiile taiate din carne, mai mult ar parea ca te mangai…
A trecut atata timp si sunt atat de multe de spus si atatea sentimente se zbat in mine ca nici nu stiu cum sa incep. De s-ar putea asterne ele gandurile singure pe hartie. De as putea sa fiu macar o data spectator al vietii mele. Autor omniscient, scris la persoana a 3-a.
Probabil in subconstientul meu inca mai cred ca in caderea libera o sa trec intr-o alta dimensiune. Intr-o lume a mea, la care tanjesc atat de des. O lume tacuta, unde doar simti. Un nesfarsit orgasm. Si de fapt m-ar astepta asfaltul. Mi s-ar zdrobi trupul si mai mult nu stiu.
Om drag cu zambete in buzunar, daca iar si iar te simti atras in jos incearca sa renunti la acest tipar repetitiv… sa faci totul altfel decat ai facut-o pana acum, sa crezi cu incapatanare in bine, sa ramai cand in alte dati ai fi plecat, sa uiti cand in alte dati ti-ai fi amintit…sa te arunci in neant fara sa iti tocesti din nou unghiile in caramizi sau scoarta de copac.
Scapa de capcanele banalului, lasa sentimentele sa se zbata pentru a te readuce la viata, pentru a putea ajunge in acea lume a ta dupa care tanejesti, acea lume tacuta a simturilor – nu te vei zdrobi, voi fi acolo sa te prind, in lumea ta.
A